Dr. Cornel Lungu, medicul care tratează pacienţii „prin ecografie”

Un interviu de suflet cu un om de suflet, dr. Cornel Lungu, cel care face ecoterapie în România, procedură care poate rezolva nodulii de tiroidă şi cei de sân, scutindu-i pe cei bolnavi de operaţie şi salvându-i pe unii dintre ei de la moarte. Nu e puţin şi nu e reclamă.

Dr. Cornel Lungu a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină Generală din cadrul UMF „Carol Davila”. În anul 2010, a obţinut, la Chongqing, China, atestarea ca specialist HIFU (High Intensity Focused Ultrasound).

Între 1996 şi 2008, dr. Cornel Lungu a fost şeful laboratorului de ecografie din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, efectuând toate tipurile de ecografii, de la cele mai simple, la cele mai complexe: abdominale, părţi moi, Doppler cerebral, periferic şi de vase abdominale, musculoscheletale, endocavitare, obstetricale, cu armonică de contrast şi laparoscopice. Read more

Conferinta SRAIC, doar pentru unii

Intamplator sau nu, este al doilea an in care aflu data de desfasurare a congresului SRAIC de la un reprezentant medical.

Si, tot intamplator (sau nu), este al doilea an in care nu am cum sa imi modific programul pentru a participa, fiind oarecum in offside, la susnumita manifestare. Probabil ca acest stil, de apartheid profesional, in care Iasul paleste in fata Bucurestiului sau a Timisoarei, ma demotiveaza si ma plictiseste, deopotriva, aducandu-mi aminte de copilarie, cand, daca nu aveai papusa Barbie, nu te primeau fetele din cartier sa te joci cu ele.

Intrebarea mea pentru mai marii societatii actuale de alergologie este daca, vorba tatei, stiu tot cantecul, pana la capat… Asa ma intreba tata ori de cate ori incepeam sa cant fals si, mai ales, prea tare, un cantec care ar fi trebui cantat duios si pe tonul potrivit. Astept alegerile, poate revine conducerea anterioara, sau, cine stie, mai alegem si noi oameni noi, cu o viziune mai putin elitista si extremista.

Proiect online de informare pentru medicii de familie: decembrie 2016 – ianuarie 2017

Pe parcursul celor doua luni voi astepta semnale si intrebari din partea medicilor de familie din zona Moldovei vis-a vis de copiii care racesc frecvent, cu peste 4-5 episoade de guturai/raceala/faringo-laringo-bronsite repetate pe sezon rece (septembrie-martie ale fiecarei treceri dintre ani).

Lansez aceasta discutie deschisa tocmai pentru ca, ceea ce denumim raceli repetate, sau “scaderea imunitatii” are de fapt o cu totul alta cauza si un cu totul alt tratament decat antibioticele.

Puteti adresa intrebari aici, la sfarsitul anuntului,  sau pe pagina de Facebook. Read more

Din nou Cluj şi din nou despre alergii alimentare (4-5 noiembrie 2016)

Despre alergiile provocate de Ambrosia si Artemisia, doua buruieni si nu doua domnisoare asa cum pare sa indice numele, am mai spus si am mai scris. Ba chiar am si facut- atelierele de alimentatie pentru copiii alergici. Noutatea ar fi ca ataca varstele tinere mai nou, in special sub forma de alergii incrucisate alimentare si se potenteaza una pe alta ca doi frati gemeni uniti si la bine si la rau…

Ne vedem la Cluj, la al 3 lea Workshop de Alergii Alimentare, in aproape o saptamina 😀

http://www.sraic.eu/al-iii-lea-workshop-dedicat-alergiilor-alimentare